Search

De ce să alegi lavanda? Ce beneficii prezintă?

Lavanda, sau levănțica este o plantă care a fost utilizată încă din cele mai vechi timpuri. În urmă cu mai mult de 2500 ani, ea era folosită de egipteni, fenicieni și popoarele arabe, atât în forma brută, dar și ca extract. Era importantă în prepararea de parfumuri și produse cosmetice(fapt valabil și în ziua de azi), sau chiar și în procesul de mumificare.


Alte popoare, precum grecii și romanii adăugau florile plantei de lavandă în apa de baie pentru a o parfuma și pentru a purifica trupul și spiritul.

Este bănuit că de la această tradiție vine numele plantei, "lavare" în latină însemnând "a spăla".

Lavanda s-a răspândit treptat de la popoarele arabe, prima dată în Grecia, iar de acolo în tot restul Europei, mai târziu în toată lumea. Există peste 30 de specii de plante considerate lavandă, dar cele mai comune sunt Lavandula Angustifolia și Lavandula x intermedia, în special ‘Grosso’, cultivată și de noi pentru proprietățile deosebite, parfumul absolut deosebit și un ulei puternic aromat, camforat.


Așadar, de ce cultivăm noi lavandă? Ce ne-a făcut să căutăm metoda optimă de a o cultiva natural, în ciuda eșecurilor inițiale? Este o plantă plină de proprietăți și cu o versatilitate uimitoare. Pe lângă faptul că este folosită intensiv în industria cosmetică și în parfumuri, aceasta are o mulțime de utilizări medicinale. De asemenea, florile de lavandă sunt o materie prima perfectă pentru aranjamente și decorațiuni superbe și totodată plăcut parfumate.

Datorită acestori utilizări variate, se observă și o diferență semnificativă între producători și abordarea lor asupra acestei culturi. Unii preferă doar cultivarea pentru distilarea uleiului esențial, alții doar realizarea de aranjamente, iar alții preferă valorificarea culturii în mai multe metode.

Beneficiile pentru sănătate sunt numeroase, așa că vom lista doar câteva dintre ele.. Este un puternic reducător de stres, având elemente antioxidente care pot influența sistemul endocrin, reducând nivelul hormonilor de stres și provocând o stare generală de relaxare. Aceasta ajută inima, reduce tensiunea arterială și reglează tensiunea vaselor de sânge. De asemenea, elementele antiinflamatorii ale lavandei ajută semnificativ la relaxarea mușchilor și a întregului corp, fie aplicate local/cutanat sub formă de ulei de lavandă sau apă florală, sau folosite in apa de baie, uneori împreună cu sare de baie, garantând o baie relaxantă, liniștită și calmantă, atât fizic cât și psihic.

Uleiul de lavanda, folosit în aromaterapie, are un efect puternic asupra sistemului nervos, fiind util în cazul insomniilor sau al somnului neliniștit. Unii din clienții noștri susțin cu tărie că lavanda ajută semnificativ pentru somnul nou-născuților, folosind fie pernele noastre cu lavandă, sau picurând uleiul nostru esențial în interiorul pernelor. Și noi, experimentând cu această plantă, putem susține cu încredere efectele de relaxare ale lavandei și somnul liniștit adus de aceasta, împreună cu mireasma deosebită.

Proprietățile antiseptice ale acestei plante, ale uleiului său esențial și al apei florale sunt bine cunoscute. Dacă se aplică pe o rană, stimulează vindecarea mai rapidă a acesteia și de asemenea împiedică apariția infecțiilor, fiind un puternic antibacterian. Apa florală de lavandă, cunoscută și ca hidrolat de lavandă este foarte utilă în calmarea iritațiilor și a mâncărimilor(de exemplu cele de țânțar), dar este eficientă și în revitalizarea tenului și a pielii uscate.


În mod evident, există o mulțime de moduri în care poți folosi lavanda, iar noi am atins doar câteva dintre ele.

Este o plantă pe care merită să o încerci și să profiți de proprietățile ei numeroase!

21 views

0740254402, 0745402921, 0751789823

©2020 All rights reserved. Built to last.